Istoria broderiilor mele

 

De cînd mă ştiu, nu prea am ţinut acul cu aţa în mînă.Colegii de şcoală, din clasele paralele aveau "munca", unde baieţii învăţau să facă scaune, să lucreze la strung, dar fetele - să brodeze, croşeteze, sa coase şi să gătească.

Eu am fost puţin mai "norocoasă". Părinţilor le-a parut că am înclinaţie muzicală, de aceea m-au înscris la şcoală în clasa cu profil muzical.Şi în timp ce fetele din clasele paralele invăţau să brodeze, noi, cele din clasa muzicală aveam solfegiu, sau istoria muzicii, sau corul, sau instrumentul muzical...

Am absolvit şcoala muzicală, am făcut 9 ani de fortepiano, dar...mai departe nu a fost sa fie.

Şi pînă acum la părinţi acasă stau notele muzicale si pianul, deşi daca mă aşez, nu ştiu să cînt decît doar cîteva piese...

În clasa a 11-a, in ultimul semestru, a fost o tentativă de a face cunoştinţă cu broderia. Tocmai mă transferasem la altă şcoală. Fetele de acolo erau sătule de brodat si croşetat, de aceea la fiecare ocazie, anulau ora de "muncă", de comun acord cu profesoara, pe motiv că examenele de absolvire sunt chiar sub nas, şi că tre' să acordăm mai multă atenţie examenelor, decît meşteşugăritului. Şi nici de data asta nu mi-a mers. Brodatul iar a trecut pe alături.

Am intrat la facultate. Bineînţeles, nu cu profil muzical :))

Anii de studenţie au zburat foarte repede, prin biblioteci, săli de lectură, terase, uneori...

Apoi m-am angajat la serviciu.Normal că nu aveam nici un hobby pe acele timpuri. Visam doar sa ajung mai repede in weekend, ca să mă odihnesc puţin.

 

.....partea asta as vrea  sa o omit.....

 

 

Apoi am plecat in Germania pentru o perioada de aproximativ 3 ani.

Ei ce poţi să faci atîta timp între patru pereţi? Bine, prima perioadă - am facut cunoştinţă cu regiunea, natura, timpul...dar oricum am început să mă plictisesc stînd acasă şi mai  ales fără ocupaţie.

Întîmplător am dat cu nasul de un articol despre efectul magic al broderiei "Almost perfect" şi m-am aprins.Ţineam neapărat să o brodez. Însă pentru ca să îmi iasa perfectă lucrarea, mi-am zis ca o sa încerc mai întîi ceva simplu, ca "sa mi se dea mîna". Astfel, am început cu un set de flori, şi în paralel m-am apucat de îngeraşi.

Văzînd cum treptat-treptat apare imaginea pe pînză, m-am îmbolnavit de broderie, şi am început să caut informaţie ce, cum, la ce serveşte, etc.

După un an de experienţă, am în arhivă scheme pentru broderii de 10 Gb. Şi asta nu e tot. Ori de cîte ori dau de vre-un site cu broderii, il adaug la Favorite.

Acum, am ajuns să ţin bine acul şi aţa în mînă, ma pricep la felurile de stofe, aţe şi accesorii, deşi ştiu că mai am încă atîtea de învăţat!